Câteodată, privesc în sus cu nedumerire 

Nu putem să îl înţelegem. Nu trebuie să încercăm să-i desluşim existenţa, natura, putem doar să acceptăm nişte noţiuni abstracte pe care I le credem asociate, noţiuni precum infinitul, absolutul, veşnicia. Sufi spun că putem doar să îi studiem creaţia. Pe noi înşine şi pe cele aflate în jurul nostru, în universul cunoscut. Când mă [...]

Să îl cauţi pe Dumnezeu, sau să fii sigur că l-ai găsit? 

Mulţi credincioşi nu au vreo îndoială, nu au întrebări. Merg liniştiţi duminică, sâmbătă sau vineri la rugăciune, fiind încredinţaţi de existenţa Sa. Mulţi dintre ei nu cercetează, doar cred. Nu au întrebări pentru că ei ştiu dinainte răspunsurile. În acelaşi timp, mulţi rătăciţi, aşa cum i-ar numi cei din prima categorie, se zbat toată viaţa [...]

Reflecţia de vineri: fondurile auropene, multinaţionala şi căpuşa 

Din primele 100 de puteri economice ale lumii, aproape 50 nu mai sunt economii naţionale ci IMN-uri. Primele 100 de IMN-uri deţin circa 1/6 din activitatea economică a lumii, iar primele 500 realizează peste 2/3 din comerţul mondial. Aceste corporaţii au ajuns să acţioneze global, sinergic cu mediile politice, academice şi comunicaţionale, axându-se foarte mult [...]