Desi intelesul frazelor de mai sus este discutabil, formele de singular si de plural ale adjectivului pronominal demonstrativ sunt corecte. Hai sa le vedem pe toate.

singular masculin: acelasi
singular feminin: aceeasi

plural masculin: aceiasi
plural feminin: aceleasi

Se face adesea confuzia intre forma de singular feminin (aceeasi) si forma de plural masculin (aceiasi), din pacate intalnim greseala din ce in ce mai des. Ca sa nu cadeti si voi “in pacat”, faceti in gand conversia singular/plural atunci cand nu sunteti siguri.

De exemplu:

• Avem aceeasi haina. Avem aceleasi haine.
• Avem acelasi pantof. Avem aceiasi pantofi.

Simplu, nu? Haina este substantiv feminin, iar pantof este substantiv masculin. Aceleasi haine, aceiasi pantofi. Aceeasi haina, acelasi pantof.

Iata si o captura de imagine de pe HotNews, unde colegei Luminita Parvu i-au scapat patru greseli. Pe una din ele tocmai ce am lamurit-o, le ghiciti pe celelalte?

Rezolvare:

1. “Dupa ce le-au promis parlamentarilor accesul la putere, conducerea PD-L au respins cu usurinta solicitarile celor 3 reformatori.”

Corect: Dupa ce le-au promis parlamentarilor accesul la putere, conducerea PD-L au respins cu usurinta solicitarile celor 3 reformatori. Explicatie: este vorba de acordul dintre subiect si predicat. Conducerea a promis, conducerea a respins. Conducerea este un substantiv feminin la singular. O conducere, doua conduceri.

2. “Invinsul intalnirii de la Brasov pare sa fie Ludovic Orban care, a fost sfidat de Ilie Morega si, la congresul PNL, risca sa ramana fara functia de prim-vicepresedinte.”

Corect: Invinsul intalnirii de la Brasov pare sa fie Ludovic Orban care a fost sfidat de Ilie Morega si, la congresul PNL, risca sa ramana fara functia de prim-vicepresedinte. Explicatie: intre subiect si predicat NU se pune virgula.

3. “Nemultumirile parlamentarilor l-a adresa conducerii PD-L s-au transformat peste noapte in osanale si laude la adresa acestora.”

Corect: Nemultumirile parlamentarilor la adresa conducerii PD-L s-au transformat peste noapte in osanale si laude la adresa acestora. Explicatie: la este prepozitie. Greseala este ciudata, mai ales ca in a doua parte a propozitiei este folosita corect.

PS: Una peste alta, am citit cu atentie intregul articol si parerea mea este ca nu autoarea a facut greselile. Se observa o diferenta de stil si de cursivitate intre sapou si corpul stirii, de aceea cred ca materialul a fost “periat” un pic de altcineva inainte de a fi publicat pe site. Din pacate, nu a fost aleasa peria potrivita )

Eu nu am donat o suma mare, cred ca doar 10-15 euro, nu imi amintesc exact. Dar faptul ca la fel ca mine au mai fost alte mii de romani este o speranta pentru fiecare dintre noi care va avea nevoie, candva, de… sperante.

Astazi, Daniel Raduta are nevoie de sperante. Pe langa sperante, ca si Alex, Daniel Raduta mai are nevoie si de bani pentru a putea sa se opereze in strainatate.

Nu-l cunosc pe Daniel, dar sunt sigur ca daca ne-am intalni am deveni prieteni in scurt timp. Semanam – el este “calculatorist” la BitDefender, suntem aproape de-o seama, asteapta un baietel… am putea vorbi despre cate-n luna si stele, i-as povesti cum te simti atunci cand astepti pe holul maternitatii si iti vezi bebele pentru prima data, l-as intreba despre ultima versiune de antivirus, despre ce troieni mai circula pe net… am putea vorbi multe daca ne-am intalni.

Numai ca, din pacate, troienii si virusii sunt astazi ultima lui grija. Acum cateva luni a aflat ca are leucemie, a urmat un tratament si are nevoie, mai departe, de un transplant de maduva. Va povesteste el mai multe despre toate astea. Iar transplantul asta costa si va dati seama … comentariile sunt de prisos.

Multi prieteni imi viziteaza blogul, stiu ca cititi cu atentie acum. Voua va zic ca nu pot, singur, sa il ajut pe Daniel cu mai mult de cateva zeci de euro. Si va rog eu, dati si voi macar 10 euro de caciula, ca si cum ati da pentru mine.

Banca Transilvania, agenția Panduri, pe numele Răduță Daniel Mădălin:
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX

Dupa un pont @OviSirb – sirb.net

1. Nu intotdeauna denumirea unei plante, in limba engleza, se traduce dupa ureche. Mai ales cand vrei sa scrii articole care au pretentia sa fie de specialitate, ai nevoie de un om cu experienta, care sa stie sa foloseasca cel putin google si limba romana. Detalii aici si aici.

2. Jurnalul National renunta la suplimentul de casa si gradina. Cel putin, este sigur ca renunta la gradina. Sursa aici.

3. Tor Jurnalul renunta si la 50 de angajati, concomitent cu suplimentul.

Eram la Busteni si nu, nu eram inca insurat )

Am gasit si dovada, mai jos. Voi ce prostii ati facut la betie?

update: mi s-a atras atentia ca s-ar putea numi sex eco.

In calitate de antreprenor, nu sunt ingrijorat. De fapt, nu ma intereseaza. Indieni si chinezi se vor gasi, deja pe santierele din soseaua Fundeni muncitorii chinezi – curati, disciplinati, purtand casca de protectie – contrasteaza cu loazele neaose.

In calitate de roman sunt trist, dar imi trece repede. Nu te poti lua de gat cu morile de vant, istoria trece peste noi si cel mai inteligent este sa te ghemuiesti si sa o lasi sa treaca, ca altfel ori te doboara, ori te cocoseaza. Iar eu prefer sa port doar o “cocoasa administrativa”, cum bine zicea personajul Chirica dintr-o cunoscuta piesa a dramaturgului George Ciprian.

In calitate de parinte, insa, lucrurile se schimba. Dramatic, as zice. Sunt la inceput de drum, cel mare va incepe gradinita abia la toamna iar pana la prima zi de scoala mai avem niste ani de acasa care trebuie sa treaca zambitori. Cum va fi scoala peste cinci ani, ma intreb uneori… Pai mai proasta decat acum, ma trezesc raspunzandu-mi pe loc. Si imi dau seama ca, pentru mine, speranta a murit si asteptarile sunt nule. Nu cer nimic de la sistem si nu ma astept sa primesc ceva.

Evident, trebuie sa construiesc o alternativa. Cea mai logica este cea a unei scoli in afara tarii. Asta presupune insa multi bani, pe care nu ii am, si mai presupune un lucru: o alta cultura. Iar eu, spuneti-mi demodat, sunt de parere ca trebuie sa te familiarizezi intai cu propria cultura, apoi sa o inveti o a doua.

A doua solutie este sa ma ocup direct. Atat eu, cat si familia. Timp este si daca nu este imi fac. Va trebui sa imi fac.

De la copii, vreau doar doua lucruri. Sa stie limba romana si sa stie o meserie. Mai departe, nu ma intereseaza ca se fac zugravi, croitorese, ingineri de sistem sau poetul Garii de Nord. Sa invete o meserie, sa le placa si sa o faca bine.

Si mai vreau sa nu repete cateva greseli fundamentale pe care le-am facut eu:

• sa faci o facultate pentru ca “altfel nu te angajeaza nimeni”
• sa nu lucrezi, ca sa “te concentrezi asupra studiului”
• sa nu pleci la munca in strainatate, pentru ca “relatia noastra nu va mai functiona”
• sa ai impresia ca vei fi angajat pe baza CVului si studiilor pe care le treci acolo
• sa ai impresia ca studiile de cultura generala se fac, neaparat, la vremea lor

Si vreau sa dezvolt putin ultimul punct din lista. Eu citeam carti dinainte de scoala, de pe la patru-cinci ani cand invatasem sa citesc literele de tipar din Scanteia. Iar in ciclul primar ma aruncasem deja la “greutati” precum Don Quijote, Gargantua si Pantagruel, Papillon si nelipsitii Trei Muschetari, lecturi care par lejere doar pentru un ochi superficial.

Am facut asta pentru ca nu am avut inventia numita computer. Este in desert sa cred ca si copiii mei vor citi la fel de mult si la o varsta similara. Nu, e clar ca totul s-a schimbat, alta trebuie sa fie abordarea. Nu trebuie sa privesc schimbarea dintr-o perspectiva negativa. Nu vor citi La Medeleni pana la 18 ani, asa si? Nu vor sti sa recite strofe din Eminescu, si?

Voi incerca sa le induc cu totul altceva: capacitatea de analiza, de sinteza si inca ceva care conteaza enorm: curiozitatea, setea de cunoastere.

Nu e obligatoriu sa stii cum, dar trebuie sa stii sa cauti unde.

Cultura generala se poate face si la 31 de ani, este adevarat, pe anumite baze. De exemplu, eu. Citesc a mia parte din cat citeste nevasta-mea pe care o banuiesc ca s-a nascut in zodia cartii. Dar ma informez. Nu mi-a placut istoria, nici in generala, nici in liceu. Nu as fi crezut niciodata ca voi ajunge la 31 de ani sa citesc istoria triburilor semite, sau despre civilizatia popoarelor din Caucaz. Si totusi o fac acum, asa ocupat cum sunt, pentru ca imi place si pentru ca vreau sa aflu lucruri. Nu neaparat din carti…

Si va las cu un clip despre o tara minunata, cu niste oameni minunati, o tara numita Cecenia, care inseamna mult mai mult decat razboi si “terorism”. Cautati informatii despre ea, veti fi uimiti cate se ascund pe acolo

Concluzia este ca as vrea de la copiii mei sa ajunga si ei sa citeasca istorie, din placere, peste 30 de ani.

Intelegeti? Daca mori de cancer, ai sanse mult mai mici sa mori de Alzheimer. Si invers.

In Alzheimer, speranta de viata de la debutul bolii e de 8-10 ani, iar aia numai viata nu se cheama. Iar despre cancer… stie toata lumea. Desi sunt unele forme care se pot trata, ba chiar se vindeca, majoritatea sunt incurabile.

Asta e ca in bancul ala cu medicul care intra in salon si se aseaza langa pacient, pe pat. Cica, zice doctorul, am o veste buna si una proasta, pe care o vrei mai intai? Pe aia proasta, sare bolnavul. Va trebui sa iti taiem piciorul… Hm, si aia buna? Am gasit pe cineva care vrea sa iti cumpere ghetele!

Prolog:
Culmea “Samuel Beckett”: Sa il astepti pe Godot si sa vina Mos Craciun!
Culmea Craciunului: Sa il astepti pe Mos Craciun si sa vina Stefan Hrusca!

Si acum, actiunea:

Hrusca s-a nascut dintr-o colinda cantata de el, in 1945. Apoi a pus clorul in folclor

Hrusca nu asculta colinde, colindele il asculta pe Hrusca

Hrusca-i Hrusca si iar Hrusca

Hrusca nu va deveni niciodata presedinte, el conduce din umbra

Daca il intalnesti pe Hrusca, te colinda fara sa iti dai seama

Hrusca poate da glas filmului mut

In viitor Hrusca va trai in prezent

Cand canta, Hrusca nu isi misca degetele: chitara se misca singura sub mana lui

Cand pica soarele Hrusca isi pune o dorinta

Hrusca stie ca zilele calendarului sunt numarate

Cand Hrusca se culca, vine primavara

Ler pentru ler si colinda pentru colilnda

Hrusca isi da seama la ce se refera

Hrusca a pipait lerul si a urlat: “Este!”

Hrusca poate sa cante la chitara fara chitara

In fiecare an Hrusca alege un batran pe care il colinda pana devine copil

Hrusca nu impodobeste bradul, il colinda pana se umple de ler

Hrusca se misca cu viteza lerului

Hrusca a coborat in infern ca sa elibereze lerul

Telefonul lui Hrusca suna lin si iara lin

Hrusca nu pierde trenul, trenul il pierde pe Hrusca

Hrusca nu se intreaba, el isi raspunde

Hrusca a construit primul baraj care nu lasa lerul sa se duca pe apa sambetei

Marturisesc ca anii astia i-am luat de pe wikipedia, nu ii stiu pe de rost. In general, pentru mine, perioada anilor 90-2000 e tulbure si miroase a votca si snagoave. O forma de libertate, la urma urmei, o libertate pe care mi-am putut-o asuma, afisa si striga in gura mare. Am fost un rocker betiv. Am fost altfel decat grosul, am fost hulit si privit cu dispret, dar fericit.

A doua nostalgie este Delirul lui Marin Preda, de care ma apucasem intru recitire acum vreo doua luni, si pe care l-am parasit pe la capitolul trei pentru, rusine sa imi fie, teatru. Ieri seara l-am reluat si bine am facut, pentru ca am descoperit un pasaj fabulos, de care nu imi amintisem pana atunci.

Scena e asa: Achim locuia in chirie cu femeia lui, pe care inca nu o luase de nevasta. El era negustor in Obor si ea muncitoare la filatura, zic asta ca sa va dati seama de conditia lor sociala. E, si in perioada aia se intamplau framantarile epocii, Carol al doilea plecase cu Lupeasca, la putere erau legionarii si Antonescu, inca general. Si iata ca se petrec evenimentele ramase in istorie sub numele de “rebeliunea legionara”. Astia doi – va dati seama – priveau la ele nestiutori si inocenti, fara multa carte si intelegere a mecanismelor puterii. Si zice Preda, la un moment dat, despre ei:

Cei doi erau mai presus de toate acestea. Cum? Fiind mai prejos…

Intelegeti? Oamenii astia doi mancau jumari de porc cu zeama de varza, in cele doua camere in care stateau cu chirie si nimic nu li se putea intampla. Bucurestiul ardea, iar in timpul asta cei doi se ardeau la randul lor in cel mai carnal mod cu putinta, pentru ca lumea era a lor si nu le pasa de cea de afara. O lume marunta, atat de marunta incat putea supravietui talpii elefantului care tropaia deasupra. Erau fericiti, neavand nimic in afara de ei insisi. Aici vroiam sa ajung…

Fericirea asta e lucrul naibii, cand o ai, e asa de matasoasa si firava ca nici nu o simti. Uiti de ea.

Azi e Craciunul si mi-am amintit ca am fost si sunt, slava Domnului, fericit. Iar pentru asta sunt recunoscator si ma inclin cu smerenie.