2 opinii la “Cum se scrie corect: “cum scri corect ideea “”

1. victor says:

   6 May, 2010 at 7:45 pm

   Daca tot dai sfaturi despre limba romana macar exprima-te tu corect .Corect se spune cu doi e sau cu doi i,incorect cu doi “de” e sau cu doi “de” i !
2. admin says:

   6 May, 2010 at 10:14 pm

   Dragă Victor, ai adus în discuţie un subiect alunecos dar care merită, la urma urmei, să fie şi el descusut. Teoretic într-adevăr, e şi i sunt substantive iar afirmaţia ta este corectă. Însă am rugămintea să citeşti şi citatul de mai jos, îi aparţine lui George Pruteanu.

   Te mai aştept şi cu alte păreri.

   (21-6.IV.1997) DOI “DOI” SAU DOI “DE DOI”?

   Bună seara. Foarte bine faceţi, stimaţi telespectatori, că mă ţineţi din scurt, că nu mă lăsaţi s-o iau razna pe miriştile filosofiei, ale politologiei, ale gnoseologiei, ale escatologiei şi pe alte mirişti! Cînd să mă scufund în stele / şi în nori şi-n ceruri nalte, dumneavoastră veniţi cu nădufurile imediate, cotidiano-lingvistice (oh, que la vie est quotidienne! exclama un poet, taa-are cotidiană mai e şi viaţa asta), veniţi cu ele şi mă trageţi frumuşel pe cernoziomul sănătos şi mănos al problematicii curente. Şi, să vă spun drept şi patetic, şi mie contactul acesta, anteic٭ care va să zică, cu glia îmi dă oarece noi şi noi forţe etc.
   Tocmai voiam să dezvolt o abisală speculaţie lingvistico-politică (relaţia dintre pleonasm şi cota dolarului), cînd am fost întrebat de ce spun eu “doi de 3″ sau “doi de s”, fiindcă n-ar fi corect, că doar nu spunem doi de cai sau doi de boi. Am mormăit un “hm” foarte nietzscheano-hyperionic undeva în beciurile sinelui meu şi am răspuns precum urmează.
   Dacă lăsăm deoparte adevărul cinic că vorbirea ne-a fost dată ca să ne ascundem mai bine gîndurile, trebuie să admitem că rostul limbii e să ne ajute a ne înţelege reciproc. Corectitudinea care nu aduce claritate nu face doi bani. Dacă mai există cărţi care recomandă să spunem: “În sesiunea asta am luat doi trei”, cărţile cu pricina greşesc în acest punct şi nu vă sfătuiesc să le ascultaţi. Chestiunea a fost tratată şi de Al. Graur într-un articol publicat într-un număr al ziarului Adevărul din 1937 şi republicat în culegerea Puţină gramatică, volumul 2. Iată punctul meu de vedere şi “pe ce mă bazez”, cum ar zice un personaj de-al lui Marin Preda. Propoziţii de genul “Studentul a luat 2 cinci şi 3 opt”, cred că veţi fi de acord că sunt eminamente neclare, başca faptul că nici nu pot fi scrise cu cifre (2 lînga 5 s-ar citi 25). Cifrele şi literele luate în sine sunt prea puţin substanţiale ca să le putem simţi ca pe nişte entităţi care primesc normal numeralul: doi cai, două supersonice etc. Păi, pot eu să spun că dolarul se exprimă acum în lei prin 2-7 şi 2-0? Parc-ar fi rezultatul unui meci! E nevoie de un element ajutător, care este prepoziţia de, venind în fond din expresia “de-alde”. Dar cum “a luat 2 de-alde 3″ ar fi prea mult, e suficient “a luat doi de 3″. Rostim 2-3, 2-5 atunci cînd, de pildă, dictăm o listă cu zecimale şi facem economie de efort, ca să nu repetăm de zeci de ori 2 virgulă 3 etc. La fel e situaţia în privinţa literelor, luate în sine, ca simboluri ale sunetelor. E corect să spunem că Vasile Aaron se scrie “cu 2 de a”, Costache Facca, “cu 2 de c”, copii “cu 2 de i”, pentru a evita aspectul tulbure, de formulă matematică, al exprimării 2a, 2c, 2i. Spunem 2a, 2c în situaţii precum următoarele: cînd e vorba de un număr de casă (“eu stau la 11, el la 11a”), cînd e vorba de denumirea unui paragraf (“mai jos, la 3a, este dată rezolvarea problemei”) sau, în fine, în limbajul matematic (“2a+3i=x”). În schimb, cînd literele sau cifrele denumesc NU simboluri abstracte ale sunetelor, ci obiecte, desene sau fenomene din afara vorbirii, ele pot fi tratate ca nişte substantive, ca în următoarele exemple: “viorile au de-o parte şi de alta a corzilor două F-uri”, “el are două M-uri de conducere”, “pe rochia ei erau desenate nişte S-uri”, “aici am să pun două T-uri ca să-mi susţină partea asta” şamd. La fel se întîmplă, ziceam, cu unele cifre, de ex.: “a făcut pe gheaţă vreo 10 opturi” (şi NU “zece de 8”).

   Eeei, şi uite-aşa se face că a rămas Catinca fată mare, şi eu cu adîncile dizertaţiuni nespuse, de dragul unor pîrlite de cifre. Dacă mai e vreun telespectator în faţa micului ecran, îi dau doi de 10 pentru răbdarea dovedită în faţa acestei poliloghii. Vale. (4,59)